Newsletter Eduprenoria #3 – Despre universitati misto (printre care si MIT)

Hei!

Înainte de newsletter, o rugăminte care vine dintr-o propunere de la voi: să adaugi eduprenoria.newsletter@gmail.com la contacts ca să intre acest newsletter in inbox si nu printre miile de mailuri de spam de la eMAG.

Si, ca de obicei, mulțumim că faci parte din comunitatea Eduprenoria. 🙂

Bun! Așadar:


Despre antreprenoriat

Dacă te-ai întrebat vreodată “cum devin??? Antreprenor????!!!!!! Ajutor????”, cei de la MIT îți răspund: cu multă muncă, un gram de noroc și urmand niște cursuri bine structurate despre cum arată clienții tăicum le aduci valoarecum îți stabilești modelul de business și cum inovezi în afacerea ta. Sunt gratis pe edX și ar fi păcat să nu treci prin ele.


Cei de la YCombinator au scos o platformă nou-nouță de co-founder matching. Dacă lucrezi la un start-up și ești super bun tehnic, dar ai nevoie de cineva care să te ajute pe partea de business (sau viceversa), te poți înscrie pe platformă și îți poți căuta partenerul alături de care să dai lovitura în Silicon Valley (sau unde vrei tu).


Tot de la MIT, așa s-a intamplat, n-avem o legătură puternică cu aceasta universitate (n. Sabi: nu e ca și cum visez să fac cercetare aici de cand mergeam de-a busilea sau ceva), trei cărți mișto despre inovație: The Sources of Innovation (1988), Democratizing Innovation (2005), Free Innovation (2017): How citizens create and share innovations. Sunt toate scrise de Eric von Hippel, omul care a demonstrat că utilizatorii finali ai unui produs (și nu fabricantii) sunt cei care determină cum se inovează în dezvoltarea produsului respectiv (n.Sabi: parafrazare. Citește cărțile pentru formularea exactă 🙂)


Despre educație

Se micșorează numărul elevilor în clasă!” – așa (cu semnul exclamării) e dată vestea asta de către Ministerul Educației și Cercetării. Incepand cu anul școlar 2021-2022, clasele de început de ciclu liceal vor avea de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică și de la 28 la 24 de elevi în clasă în rest.

Primul instinct e să zicem că sună bine – profesorii au mai mult timp și mai multă atenție de acordat fiecărui elev dintr-o clasă.

Totuși, noi ne-am afundat în diverse studii și articole pe subiect și situația nu e chiar atat de roz. Sigur, ajută să scazi numărul de elevi dintr-o clasă, dar asta are mai mult impact la clasele primare decât la liceu. Plus că nu e o măsură care aduce rezultate pe cont propriu. Ca actul educațional să fie de calitate, trebuie să pregătim mai bine profesorii, să diversificăm metodele de studiu, să creăm experiențe de învățare centrate pe student și nu pe sistem.

Așteptăm să vedem dacă se mai iau și alte măsuri sau dacă e o chestie făcută doar așa, că sună frumy.


Unul din subiectele de care suntem pasionați e învățarea pe tot parcursul vieții (n. Sabi: jur că 90% din intervențiile mele pe acest newsletter vor fi să mă plang cat de aiurea sună în romană termeni tradusi din engleza. Lifelong learning pare mai poetic).

Și nu doar că suntem pasionați, dar și aplicăm. Unul din membrii echipei noastre învață pentru un examen și, pentru că n-a mai făcut asta din facultate, s-a gândit să caute pe internet tips & tricks despre cum să înveți și să te organizezi mai bine.

Știm că unii din voi intră în sesiune, așa că iată aici un thread cu sfaturi despre cum să devii un bun student (sau learner, se aplică peste tot), de la persoane care sunt good/great students. Sau, cel puțin, asa zic ei. N-avem niciun motiv să nu credem ce zic străinii pe internet.

Lăsând gluma la o parte, unele sfaturi sunt extrem de pertinente, așa că merită să aruncați un ochi acolo.


Ridică mâna dacă știi ce e aia o ecoversitate!

Nu-i bai dacă nu știi, iti zicem noi: “people, organizations and communities who are reclaiming knowledge systems and a cultural imaginary to restore and re-envision learning processes that are meaningful and relevant to the challenges of our times.”

Practic, sunt ecosisteme de învățare care au scopul de a-i ajuta pe cei care învață să crească frumos atât înăuntru, cât și în comunitățile lor. Ecoversities sunt bazate pe diversitate, comunitate, conexiune, respect față de om și natură.

Câteva exemple de ce se practică în ecoversities: cursuri de permacultură (Sadhana Forest), playful improvisation (Swaraj University), reconstructie alternativă (Unitierra Oaxaca).

Poate sună un pic flower power pentru cei care sunt obișnuiți să tocească la biologie și să facă culegeri întregi de exerciții la matematică, dar anul prin care tocmai am trecut ne-a arătat că sunt lucruri mult mai importante în viață decat alea despre care ne povestește scoala. În speță, să fii bine tu cu tine și cu locul de unde vii – iar ăsta nu-i un lucru care e predat în învățământul formal.


Chestia drăguță pe care am descoperit-o săptămâna asta

Sabi

Treaba asta combină două dintre marile mele pasiuni: digitalizarea si dubioseniile. De fiecare dată când intri pe pagină îți dă un artefact pe care nimeni nu l-a mai văzut până atunci online. Primul meu artefact a fost “Dye book, ‘Dispersol and Duranol Dyes for Crimplene’, by ICI Limited, England, 1926-1993”. După asta au mai urmat aproximativ 5 milioane de artefacte în 47 de minute.

Vali

Prin intermediul cărții lui Hans Rosling, Factfulness, am învățat că nu e complicat să devii înghițitor de săbii (daca chiar iti dorești acest lucru).
Asta, și faptul că lumea este într-un punct un pic mai bun decât probabil îți închipui. Bineinteles, toate informațiile din carte sunt bazate pe date oficiale, ușor de înțeles. Dacă vrei să vezi cum prezintă Hans una dintre temele expuse și în carte poți urmări acest filmulet.

Sabi & Vali:

Cam asta pentru azi. Dacă ți-a plăcut, dă mai departe la un prieten 🙂

Găsești edițiile trecute ale newsletter-ului aici.

Mulțumim că faci parte din comunitatea noastră!